PRIMA STATISTICĂ MEDICALĂ A COPIILOR DIN BUCUREȘTI: ALERGIILE

 

Registrul de alergii Vizualizează  în browser
 
Dragi părinți,

Datorită dumneavoastră am reușit să avem astăzi prima statistică medicală din Municipiul București dedicată alergiilor (Registrul de alergii) și pentru acest lucru vă mulțumim! Rezultatele s-au obținut grație sprijinului pe care ni l-ați acordat, completând datele din „Înștiințările” transmise de noi la începutul anului școlar.
Alergiile sunt afecțiuni care pot îmbrăca forme severe, precum anafilaxia, caz în care, dacă nu se intervine la timp, există risc major pentru viață. Unii dintre dumneavoastră știți prea bine cât de necesar este ca în asemenea situații să se intervină prompt, de aceea este foarte important ca fiecare copil să aibă un dosar cu afecțiunile de care suferă și să fie în evidență la cabinetul medical al școlii.
Pentru cei 66 de copii din București, declarați cu alergii severe, am achiziționat autoinjectoarele cu adrenalină EpiPen (pe baza solicitărilor formulate de părinții acestora și a indicației medicului specialist) și am instruit personalul medical din cabinetele școlare pentru a identifica primele semne ale unei alergii severe și a interveni eficient.
Am organizat prin amabilitatea Asociației Române de Educație în Alergii (AREA) și în parteneriat cu Inspectoratul Școlar al Municipiului București (ISMB) și cu Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar (FNAP) șapte workshop-uri pentru instruirea personalului medical din grădinițe și școli. Găsiți aici o demonstrație pentru utilizarea dispozitivului EpiPen. Materialul informativ este realizat de AREA (Asociația Română de Educație în Alergii) în parteneriat cu DSU (Departamentul pentru Situații de Urgență) și Fundația pentru SMURD. 
Vă asigurăm însă că nu ne oprim aici! Dacă părinții copiilor cu alergii severe vor fi de acord, vom organiza cursuri în clasele/grupele în care învață copiii respectivi. Obiectivul este acela de a combate fenomenul de bullying și de a-i învăța pe colegi, dar și pe cadrele didactice cum trebuie să se comporte în preajma copiilor cu alergii severe pentru a nu le pune viața în pericol.
Ne-am luat misiunea în serios pentru că ne dorim să aveți cât mai puține griji, iar copiii dumneavoastră să se bucure de timpul petrecut la grădiniță ori la școală.
Dacă aveți un copil cu alergie severă și nu ați reușit încă să semnalați acest lucru, vă așteptăm la cabinetul școlii cu documentele medicale și vă rugăm să completați acest chestionar pentru alergii.
 
Foarte important! Toate datele medicale transmise de dumneavoastră sunt protejate de confidențialitatea diagnosticului și de reglementările legislației privind datele cu caracter personal!

Toate informațiile de care aveți nevoie sunt pe www.assmb.ro.

Cu prietenie,
Echipa ASSMB
 
Primiți acest mesaj ca urmare a completării unui formular de consimțământ cu privire la prelucrarea datelor personale și informarea dvs., în cadrul campaniilor ”Sănătatea e în mâinile tale”, ”Campania de Promovare a Sănătății Orale” și ”Copiii sănătoși ai Bucureștiului” desfășurate de Primăria Capitalei prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București, în unitățile de învățământ de stat din București sau ați participat la proiectele desfășurate de către A.S.S.M.B ori v-ați abonat la newsletter pe website-ul nostru: www.assmb.ro
 

Copyright © 2019, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București  A.S.S.M.B Toate drepturile rezervate.

Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București
40155 București Romania,
Str. Sf Ecaterina, nr. 4
021.310.10.59
www.assmb.ro

Dacă nu doriți să mai primiți mesajele noastre sau ați primit acest mesaj dintr-o eroare, vă puteți dezabona aici.
Acest mesaj a fost direcționat către dvs.? Vă puteți abona aici.
Dacă aveți propuneri sau sugestii, vă rugăm să ni le împărtășiți la propuneri@assmb.ro

 
Acest mesaj nu poate fi considerat SPAM, deoarece conține toate datele de identificare ale expeditorului.