Peste 200 de medici și asistente au luat parte, timp de două zile, la simpozionul „Zilele Spitalului Colțea: Trecut, prezent și viitor”

Peste 200 de medici și asistente au luat parte, timp de două zile, la simpozionul „Zilele Spitalului Colțea: Trecut, prezent și viitor”

Peste 200 de medici și asistente au luat parte, timp de două zile, la simpozionul „Zilele Spitalului Colțea: Trecut, prezent și viitor” – o manifestare științifică importantă, care a marcat 314 ani de existență a spitalului. A fost prezentată activitatea compartimentului de transplant medular, la 4 ani de la inaugurare și au fost discutate studii de caz și noi abordări medicale în tratamentul diverselor afecțiuni oncologice. De asemenea, una dintre sesiuni a avut ca temă modalitățile de îmbunătățire a comunicării personalului medical cu pacientul, la care au participat aproape 100 de asistente și asistente-șefe din spitalele Primăriei Capitalei, la inițiativa Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.

„Este o bucurie și o onoare că putem duce mai departe tradiția Spitalului Colțea și că putem să celebrăm prin știință, în anul centenarului, de ce nu, și 100 de ani de medicină. Viziunea noastră pe termen lung este aceea de a dezvolta serviciile sanitare, de a crește calitatea actului medical prin supra-specializarea personalului și, desigur, prin activitate didactică susținută ”, a declarat dr. Mircea Lupușoru, managerul Spitalul Clinic Colțea.

Manifestarea științifică s-a desfășurat sub egida Academiei de Științe Medicale din România, a Societății Române de Hematologie, a Societății Române de Hemostază și Tromboză, a Societății Române de ORL și a fost creditată EMC.

„Fără doar și poate, în prezent, Spitalul Colțea reprezintă o competiție pentru unitățile cu secții de același profil, dar aș îndrăzni să spun că reprezintă o competiție și pentru medicina privată. Un fapt care ne obligă și de care sunt mândră este acela că Spitalul este căutat de pacienți, dar și de studenți, de rezidenți, de tinerii medici”, a declarat prof. dr. Anca Roxana Lupu, Medic Primar Medicină Internă și Hematologie Clinică, cu o carieră de peste 25 de ani în Spitalul Colțea.

Spitalul Clinic Colțea este una dintre cele 19 unități medicale administrate de Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București.