Descriere proiect

”SIGILAREA GRATUITĂ A MOLARULUI DE 6 ANI”, CAMPANIA PRIMĂRIEI CAPITALEI PRIN ASSMB PENTRU COPIII DIN BUCUREȘTI A ÎNCEPUT ASTĂZI - 10 OCTOMBRIE 2019

 

La Liceul ”Nicolae Iorga” din București a fost lansată astăzi campania de sigilare gratuită a molarului de 6 ani. La eveniment au participat medici din cadrul rețelei de Medicină Școlară a ASSMB, părinți, dar și invitați de seamă.
Dr. Turkes Ablachim, Director General Adjunct Medical ASSMB, Ioana Mihaela Neacșu, Inspector Școlar General ISMB, Eugen Ilea, Președinte Federatia Nationala a Asociatiilor De Parinti - Ip -Bucuresti și Dr. Mihaela Sora, medic stomatolog Coordonator Sector 2 au explicat despre cât de important este acest proiect pentru elevii din București.

Turkes Ablachim, Director General Adjunct Medical Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București:
”Prin Rețeaua de Medicină Școlară ne propunem să întărim ideea conform căreia sănătatea copiilor noștri este prioritatea noastră. Noi ne mândrim că am trecut la fapte, mai precis, promisiunile pe care le făceam în urmă cu doi ani au devenit acum realitate. Prin proiectele noastre ne dorim creșterea nivelului de sănătate orală a copiilor noștri și inclusiv creșterea nivelul de informare a părinților. Dar, aceste obiective sunt posibile numai dacă elevii vin la cabinetul stomatologic. Pentru ca părinții să aibă încredere că actul stomatologic se desfășoară în cele mai sigure condiții, am realizat cu ajutorul Primăria Municipiului Bucureşti și cu sprijinul necondiționat al doamnei primar Gabriela Firea, investiții importante în echipamentele stomatologice. Am reușit să realizăm, în primul rând, linii de sterilizare sigure pentru cabinetele stomatologice. Anul trecut, în cabinetele noastre au fost evaluați stomatologic 77.000 de copii, adică unul din trei copii din învățământul de stat din București a trecut pe la cabinet. Și ne dorim ca până la finalul acestui an, aproape toți copiii din școli să fie văzuți de stomatologii noștri.”

Ioana Mihaela Neacșu, Inspector Școlar General ISMB:
”Apreciez eforturile pe care Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București și medicii din cabinetele stomatologice le fac pentru a oferi programe de prevenție și un act medical de calitate copiilor noștri. Îmi doresc să pot contribui la promovarea evenimentului pentru care astăzi ne-am reunit aici și anume Campania de ”Sigilare Gratuită a Molarului de 6 ani”, cunoscut fiind un anumit grad de reticență la nivelul familiilor copiilor. Trebuie să transmitem cu toții un mesaj de încredere către părinți, în sensul că actul medical din cabinetele stomatologice nu prezintă riscuri de îmbolnăviri. Aceste cabinete sunt dotate la standardele de calitate ale oricăror cabinete private.”

Beneficiari ai acestei campanii sunt aproximativ 47.000 de copii.

Eugen Ilea, Președinte Federatia Nationala a Asociatiilor De Parinti - Ip -Bucuresti:
 ”Nu am făcut niciun rabat în ceea ce privește în a transmite ASSMB și Primăriei ce ne-am dori să fie într-un cabinet stomatologic școlar și am fost ascultați iar dotările există. Sunt astăzi aici alături de dumneavoastră pentru a face cunoscută această nouă campanie. Toate informațiile prețioase vor ajunge la cât mai mulți părinți pentru ca elevii să vină în număr cât mai mare la cabinetele stomatologice din școli. Ne dorim ca toate programele ASSMB destinate copiilor să fie continuate în fiecare an.”

Campania ,,SIGILAREA GRATUITĂ A MOLARULUI DE 6 ANI” se va desfășura, începând cu acest an școlar, iar beneficiarii vor fi toți elevii între 7 și 8 ani din școlile de stat din București. Implementarea proiectului este absolut necesară, deoarece în urma consultațiilor efectuate de medicii stomatologi din Rețeaua de Medicină Școlară a ASSMB, aceștia au constatat o incidență crescută a carierii molarului de 6 ani, care este un dinte definitiv. 

Iată informații utile în ceea ce privește sigilarea gratuită a molarului de 6 ani: http://assmb.ro/article/aten-ie-p-rin-i-sigilare-gratuit-a-molarului-de-6-ani-iat-cum

Project