ASSMB și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) extind colaborarea desfășurată în baza parteneriatului dintre cele două instituții și în ceea ce privește perfecționarea pregătirii profesionale continue a polițiștilor

ASSMB și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB) extind colaborarea desfășurată în baza parteneriatului dintre cele două instituții și în ceea ce privește perfecționarea pregătirii profesionale continue a polițiștilor

IMG_256Astfel, astăzi, la Casa Corpului Didactic din București, specialiști din cadrul Spitalului de Psihiatrie Titan „Dr. Constantin Gorgos” le-au vorbit polițiștilor de proximitate din Capitală pe tema „Prevenirii consumului de droguri și a comportamentelor riscante în mediul școlar”.

 

IMG_257Dr. Elena TUDORACHE, medic primar Psihiatrie și Anca BULF, psiholog specialist, au prezentat indiciile care ar trebui urmărite în cazurile ce pot fi asociate consumului de droguri de către elevi, modificările fizice și comportamentale caracteristice unor asemenea situații, precum și etapele și particularitățile dezvoltării psiho-emoționale a copiilor.

 

IMG_258De asemenea, într-o manieră interactivă, au fost trecuți în revistă factorii de risc asociați consumului de droguri în rândul preadolescenților și adolescenților, precum mediul familial cu modele parentale permisive sau cu acces la droguri și alcool, lipsa de comunicare, situația socio-economică, abandonul școlar, marginalizare socială sau bullyingul, precum și modalitățile comportamentale și de comunicare care ar trebui adoptate de oamenii legii în asemenea cazuri.