COPIII SĂNĂTOȘI AI BUCUREȘTIULUI - 01.05.2020

COPIII SĂNĂTOȘI AI BUCUREȘTIULUI - 01.05.2020

Primăria Municipiului Bucureşti prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București vine în întâmpinarea dumneavoastră cu soluții alternative, de data aceasta în mediul online, pentru a vă sprijini în deprinderea obiceiurilor sănătoase, mai ales în rândul copiilor.

Copiii care învață de mici să consume zilnic micul dejun, să mănânce fructe și legume, să facă mișcare, să își prețuiască starea de sănătate, vor practica aceste deprinderi și în viața de adult și își vor educa, la rândul lor, copiii pe baza acestor principii.

Anul acesta, din cauza situației în care ne aflăm, Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București mută a doua ediție a Campaniei ”Copiii sănătoși ai Bucureștiului” în mediul online. Campania era programată pentru perioada 16 martie – 12 iunie 2020, însă din cauza restricțiilor impuse de autorități și a închiderii unităților de învățământ, vă aducem cursurile acasă și revenim cu câteva sfaturi pentru dumneavoastră și pentru cei mici. Pe link-ul afișat mai jos, găsiți atașate materialele motivaționale ale campaniei, iar dacă doriți le puteți printa și afișa în camerele copiilor dumneavoastră. Campania este desfășurată în parteneriat cu Institutul National De Sanatate Publica, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Federatia Nationala a Asociatiilor de Parinti - Invatamant Preuniversitar și Salvati Copiii Romania.

Iată câteva sfaturi utile pentru mișcare fizică și alimentație sănătoasă pentru un stil de viață echilibrat http://www.assmb.ro/…/mi-care-fizic-i-alimenta-ie-s-n-toas-…

#sănătate #assmb #pmb #copiiisănătoșiaibucureștiului