ASSMB DERULEAZĂ ÎN GRAFIC TOATE PROIECTELE DE INVESTIȚII APROBATE PENTRU FINANȚARE ÎN CADRUL PNRR, ȘI CREEAZĂ ASTFEL CONDIȚIILE PENTRU O ÎMBUNĂTĂȚIRE REALĂ A NIVELULUI ASISTENȚEI MEDICALE ÎN SPITALELE PE CARE LE ADMINISTREAZĂ

ASSMB DERULEAZĂ ÎN GRAFIC TOATE PROIECTELE DE INVESTIȚII APROBATE PENTRU FINANȚARE ÎN CADRUL PNRR, ȘI CREEAZĂ ASTFEL CONDIȚIILE PENTRU O ÎMBUNĂTĂȚIRE REALĂ A NIVELULUI ASISTENȚEI MEDICALE ÎN SPITALELE PE CARE LE ADMINISTREAZĂ

ASSMB derulează în grafic toate proiectele de investiții aprobate pentru finanțare în cadrul PNRR, și creează astfel condițiile pentru o îmbunătățire reală a nivelului asistenței medicale în spitalele pe care le administrează.

 

Toate informațiile la zi privind stadiul implementării sunt disponibile online, pe site-ul oficial al ASSMB - https://assmb.ro/proiect/assmb-proiecte-pnnr -, și pot fi consultate de către toți cei interesați, în spiritul informării corecte și transparente.

 

Valoarea totală a investițiilor cu finanțare PNRR se ridică la 177,48 milioane de lei (circa 35,5 milioane de euro). Proiectele aflate în implementare vizează patru direcții principale și vor garanta asigurarea unor servicii medicale de calitate în spitalele bucureștene:

 

• Dotarea și modernizarea ambulatoriilor din spitale.

 

• Reducerea riscului de infecții nosocomiale.

 

• Extinderea secțiilor de terapie intensivă pentru nou-născuți.

 

• Infrastructură spitalicească nouă.

 

Cea mai mare investiție se realizează la Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”, unde va fi construit un nou Centru de Psihiatrie Pediatrică. Imobilul va dispune de cameră de gardă, ambulatoriu de specialitate și spații de terapie, valoarea investiției ridicându-se la 60,59 milioane de lei, finanțare asigurată prin PNRR și de la bugetul local al Municipiului București.

 

De asemenea, investițiile care se realizează urmăresc modernizarea ambulatoriilor de care dispun șase dintre spitalele ASSMB, iar secțiile de terapie intensivă pentru nou-născuți de la maternitățile Filantropia, Cantacuzino și Malaxa vor fi extinse și dotate cu echipamente de vârf.

 

Nu în ultimul rând, trei dintre spitalele administrate de ASSMB vor beneficia de 22,5 milioane de lei pentru achiziționarea de echipamente și materiale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale, proiecte esențiale pentru creșterea gradului de siguranță a pacienților.

 

#ASSMB #PMB #PNRR #ImpreunaPentruSanatate